sâmbătă, 31 ianuarie 2015

Mesaj pe tema "Suflet" de Luz de Maria - Partea 1

Ființa umană, creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, este capabilă în întregime să se conecteze cu El (Gen 1:26). Poate s-a iubească pe El și s-o cunoască. Suntem copiii Lui, și putem pluti prin adâncurile divine astfel încât acestea rămână deschise pentru umanitate, unde umanitatea noastră se infiltrează fără a o prinde de mână, deoarece este necesară doar "da" omului din voința sa umană — depășind dorințele umane pentru a se uni cu Voia Divină. Nu e o utopie ci iubirea divină infinită și necomparabilă pentru copiii Lui.

Ființele umane posedă demnitate – de a menține stăpânire asupra ființelor vii pe pământ care trăiesc alături de ele. Demnitatea ca oameni, deoarece omul nu e "ceva", ci “cineva.” Și aceasta este conștiința care ar trebui să existe în fiecare — de a se conecta cu Pământul și cu alte creații umane, toate chemate la mântuire astfel încât să ofere un răspuns de credință și dragoste, ce fiecăruia îl poate face singur. Niciun om nu poate da un răspuns pentru ceilalți.

Referindu-mă la Augustin, prezint sentimentele sale: „Cei care iubesc pe Dumnezeu și se supun Cuvântului Lui sunt împărțiți în două grupuri: cei căutători ai păcii eterne și cei urmăriți de bunurile materiale și temporale — preferând ei înșișori față de Dumnezeu. Deși aceste două grupuri au fost amestecate din începutul istoriei, aparțin într-un fel a doua popoare sau orașe diferite: primii apartin țării mistice a Orașului lui Dumnezeu (Ierusalim), în timp ce cei de-al doilea aparțin orașului trecător și pământean (Babilon). De la începutul vremurilor, ele stau față în față — dar prin judecata finală vor fi despărțite definitiv.”

În această împărțire dintre aceste două grupuri, ambele doresc să aibă dreptul la fericire. Pentru aceasta ne-am creat Dumnezeu – pentru a fi fericiți și sfinți ca este sfânt Hristos, considerând că în A Doua Sa Venire, Hristos vine la Biserica Lui Sfântă. Dar omul care se ridică către sfințenie trebuie să acționeze cumva divin. Aici găsim milostivirea lui Dumnezeu — care nu este opacă față de păcătos când arată nu doar dorință ci voință de a învinge ceea ce se opusă creșterii, deoarece puțini s-au hotărât voluntar să fie străpunsi de această suliță care nu numai că ard sau rănește, dar magnetizează sufletul creației umane cu aceasta setere divină – lucru acordat unor puține ființe umane care au gustat Cerul înainte: Sfântii. Omul ca parte a Bisericii trebuie să fie sfânt cumva este sfânt Hristos. Fiecărui om i se cere să acționeze și să facă astfel încât faptele sale și operele să fie copii ale celor făcute de Hristos — în pregătire pentru întorsul lui Iisus.

Dacă omul dăruiește, și dacă el oferă cât de mult vrea, dacă nu curățește voința sa, daruirea nu este cum o doreste Dumnezeu. De aceea, chiar dacă vrea să fie un acvilă și să se ridice în înălțimi, dacă aripile conțin urme ale dorințelor umane — ele nu vor reuși să ridice umanitatea, iar aceasta rămâne pe Pământ privind-se singură și plângându-se.

Omul modern se mișcă ca oamenii din generațiile trecute – înotând în mijlocul unui curent care adormește spiritul uman, desviindu-l de calea dreaptă unde viața veșnică este găsită. Ca și în generații precedente — există cei care abundă în întuneric camuflați ca lămâi, tânguind în întuneric fără a găsi lumină, vădând lumină acolo unde e întuneric — râzându-se de Cuvântul Divin proclamat tare că Dumnezeu nu explică cuvântul său. Acestia necugetători cu o umbră slabă de dragoste pentru Dumnezeu judecă și acuza voința divină continuând să avertizeze poporul său — pe care i-a promis că nu-l va părăsi singur.

Omenirea se mișcă între „deja” și „înca nu”; un „încă nu”, nu din milostivire, ci această generație va face față revelației cerului curat, deoarece a ofensat Creatorul său mai mult decât alte generații.

În orbirea umană, mulți spun: "Ne comportăm bine, continuăm să neagăm păcatul pentru că nu păcătuim. Suntem liberi, suntem mântuiți, cei care acționează din voința proprie, tot ce ni s-a iertat, nimic nu ne temem deoarece Hristos este har și iartă pe toți..." – Numai că harul este dreptate pentru cel care trăiește cu dreaptate, iar păcătosul se va pocăi.

Cerul în milostivirea sa infinită ne descoperă dreptatea lui, pe care această generație trebuie să o facă față. În acest ars, dorință adâncă, Dumnezeu ne avertizează când se arată, pentru ca păcătosul să schimbe păcatul în dragoste pentru Domnul și Dumnezeul său, iar Dumnezeu mântuiește sufletul lor. Frică, groază, fără putere sunt sentimente permise creaturilor umane când semnele cerului se anunță înainte de neascultarea omenirii.

Cerul descoperă semnele sale, în timp ce omul le negă. Frică duce la negația omnipotenței divine asupra existenței umane finite. Dumnezeu nu se teme ci vorbește cu adevăr pe care omul nu îl cunoaște pentru că trăiește superficial fără a recunoaște Creatorul său, și ceea ce nu știe îl înspăimântă.

Salvează sufletul… de ce?

Salvează sufletul de același ego uman care însăși nu cunoaște sufletul și-l aruncă din voința divină astfel încât să se împiedice constant în întuneric.

Vinovat sau nevinovat, omul a fost creat de Dumnezeu și scufundat în letargia confortului lumii avide, nu s-a grăbit pentru că poate Biserica nu a subliniat destul de mult acest lucru, iar existența umană s-a făcut confortabilă în această viață spirituală ușoară care nu mai cere mai mult decât să meargă mai departe. Credința s-a slăbit; spiritul omului preferă noile tehnologii și chiar noi ideologii liberale care nu necesită acțiuni divine sau fapte ci sunt urmărite conform voinței proprii a fiecareia persoane.

De o parte, avem lipsa de entuziasm a unor figuri puternice din Biserică care nu predică ceea ce se apropie pentru a păstra credincioșii. În contrast cu preoții care predică adevărul despre viitor, dar sunt depărtati de comunitățile urbane ca să nu le spargă credința. Dar ce se întâmplă cu toate acele suflete care ignoră sau neagă profețiile Maicii Domnului, care, din dragoste pentru copiii ei, arată înainte pe drumurile murdare și încercate ale umanității dacă nu se va intoarce? De aceea este necesar să predicăm Dumnezeu „la timp potrivit sau nepotrivit,” așa cum spune Pavel.

Salvează sufletul?

Maica Domnului a insistat recent mai vehement asupra salvării sufletului. Trebuie să lărgim conceptul nostru de suflet dacă vrem să-l posedăm.

Să ne imaginăm universul… așa că gândim la corpul uman: un univers în afara carnei pe care o vedem imediat, dar ce se întâmplă în interior? Ce se petrece în corpul uman?

Universul depinde de Dumnezeu; universul corpurilor noastre care nu constă doar din carnea pe care o vedem, nici numai din căi respiratorii sau digestie sau alte sisteme, ci și un corp spiritual. Suntem trup, suflet și spirit: o trilogie.

Vorbind atât de mult despre suflet. De ce vorbim atât des despre îngrijirea sufletului? De ce este așa? Pentru că sufletul ne este mai aproape pentru că se află în noi. Dacă spun „suflet” la tine, ce crezi tu că este sufletul?

Sufletul ne acoperă din interior și se extinde „în afară.” Când vorbesc de interior, mă imagin pe ceva real care are viață, greutate, energie, circulează prin corpurile noastre ca sânge. Sufletul circulează și protejează organismul nostru spiritual astfel încât să devinem o reflecție a lui în funcție de tratamentul pe care ne-l dăm noi apoi celorlalti.

Puteam fi creaturi bune sau rele; sufletul se confruntă cu ceva foarte complex pe care îl stabilim noi: Bun și Rău, Lumina și Întunericul, iar cu voia noastră liberă alegem ceea ce va întâlni sufletul nostru, care este creația lui Dumnezeu.

Sufletul este creația lui Dumnezeu și este bun pentru că tot ce a fost creat de Dumnezeu este bun. Este omul provocat de diavol prin pasiunile sale rele, lumea și carne — ajutori ai răului — prezentate lui ca ceva bun.

Prin asemănarea cu Dumnezeu, sufletul posedă trei calități: memoria, înțelegerea și voința. Deoarece sufletul este conectat cu trupul, această memorie și înțelegere sunt lucruri foarte importante pe care ne chemăm să le facem: Inteligenta. Mântuirile noastre depind de cum folosim inteligența noastră.

Așa că suntem chemați să întrebăm pentru a citi, crește — pentru a întări rațiunea și astfel inteligenta — ceea ce ne deschide spre ceea ce știm, către ceea ce nu s-a spus dar este adevărat.

Hristos ne aduse vesti noi; dragostea lui se mișcă constant, ne conducând de la cunoștință la cunoștință în cadrul noii mesajului, astfel încât inteligența și comportamentul nostru ne conduce spre această pasiune pentru suflete - ca o reflecție a Divinului.

Dacă mă limitez pe mine însăși și m-am poziționat voluntar ca daca aș fi în patru pereti, înțelegând doar ceea ce mi s-a spus deja, atunci îi limit inteligența de a privi dincolo de granițele pe care le-am impus eu însăși.

Creaturile precum sfântii au trebuit să vină - și amintesc preferatele mele dintre ei: Sfânta Teresa, Tatăl Pio, Francisc de Assisi, Caterina E. Ana Maria Valtorta, Sfântul Augustinus și mulți alții - care prin dragoste și rațiune știau că au nevoie să trăiască un alt fel de viață pentru a penetra acest prim nivel și a se ridica peste el unde Hristos vorbește și copilul nu știe cine vorbește, zicând: "Nu-l văd pe El, nu-l văd și caut până-napoi dar nu-L găsesc."

Ei - sfântii - au trebuit doar să se apropie mai mult de Dumnezeu și a fi dispuși ca El să le arate și să scadă voalul pe care îl purtau, și s-au făcut creaturi sfinte echipate cu darurile Sfântului Duh.

Toți avem darurile Sfântului Duh dar nu am vrut să hrănim o deschidere în inteligența spirituală care ne permite să spunem "Da, da," pentru că când învățăm ceva nou, spunem "Nu, nu!" Și Hristos dorește ca noi să spunem “Da, Da!”

Prin această comportare umană, sufletul crește și reacția nu ar trebui să fie dacă este "după gust" sau nu - dacă are "eticheta creștină" sau nu. Comportamentul este dispoziția internă a fiecăruia de a se deschide către aceste noi lucruri pe care Hristos le-a vrut mereu să-i aducă poporului său. Ar putea chiar părea contradictoriu pentru noi, dar dacă privim substanța cuvântului lui Hristos, vedem că el a vrut să ne arate mai departe lucruri - lucruri pe care nu le înveți obișnuit.

Mama a zis: "Unde se roagă Sfântul Rozariu, Legiunile Mele vin pentru a binecuvânta," și cât de multe case se roagă cu adevărat Sfântul Rozariu? Sunt unele unde nu se roagă deloc din cauza unei "spiritualități ușoare". Trăiesc sociabilitate, nu spiritualitate. Prin urmare, spiritualul trebuie separat de lumean și ne trebui să învățăm să iubim Hristos, voința Lui și chemarea Mamei Noastre.

Aceste stări emoționale afectează sufletul: mânia, furia, invidia, răzbunarea, cuvinte aspre - faptele rele suprimă sufletul pentru că îl înfulec pe el cu acțiunile și reacțiile mele, împiedicându-l să se dezvolte mai departe ci cauzând o regresie.

Mânia, frica, anxietatea – tot acest lucru este îndreptat împotriva sufletului, deoarece sentimentele pe care le avem cad înapoi asupra lui. Augustin spune că putem divide oamenii în două grupuri: cei care iubesc pe Dumnezeu și se supun cuvântului Lui căutând pacea eternă, și cei care doresc lucrurile materiale și bunurile temporare preferând să se iubească pe ei înșine decât pe Dumnezeu. Și noi suntem amestecați în aceste grupuri. De aceea, Cuvantul spune: „grâul este amestecat cu buruieni” (Mt 13:24); dar nimeni nu vrea buruieni, și poate chiar o parte dintre ei nu vor să fie buruieni nici ea.

De la începuturile istoriei umane ne-am amestecat împreună și trăim în această dezbaterie complexă încercând să definim sufletul și spiritul, mai degrabă decât să ne strădăm să acționăm diferit — după cumva lui Dumnezeu.

Dar da, trebuie să știm ce este sufletul, iar acum înțelegem că nu e o invenție ci o manifestare a corpului nostru spiritual care simte, crește sau scade, are energie – o substanță divină care oferă asemănarea cu Dumnezeu ocupând și umplându-l pe trup.

De aceea trebuie să ne amintim că sentimentele, dorințele, reacțiile cad înapoi asupra sufletului, iar cei care trăiesc aliniind sufletele lor după poruncile Divine vor fi prezenți în Orașul Mistic al lui Dumnezeu; pe de altă parte, cei care se răscoală și duc sufletele lor depărtate de rațiune sunt îndepărtați de inteligența spirituală divină — ei vor merge la focul etern sau Babilon, cum ar putea să-l numim.

Să fii înțelept. Totul ne-a fost dezvăluit în Sfânta Scriptură, ori prin revelații private sau publice ale Maicii, precum cele de la Fatima.

Nimeni nu este obligat să creadă Revelațiile? Da, dar Cuvantul spune: „Puteți testa tot; păstrați ceea ce e bun.” (1 Tes 5:20) Nu aruncați cuvintele Divine — vor veni momentele când setea pentru acest cuvânt va deveni foarte puternică și poate să fie prea tăcut.

Înțelegerea tuturor ființelor se formează într-un om înțelept, iar cine refuză să meargă mai departe decât asta, refuzând să asculte un Cuvant, îl conduce pe individ să stea înaintea unui comor însă disprețuiește deschiderea lui din teamă — și atunci când vor deschide, comorul e deja putrezit.

Probele zilnice întări credința dacă credința se bazează pe înțelegere corectă și dar de ființă către Dumnezeu. Altfel, ființa rămâne o simplă ființă singură privind la Dumnezeu ca un Ființă necunoscută depărtată de ea. Amen.